DSC_8946

În centimetri sorb uitarea, privire cu privire. Bine întocmit stă destinul gata să-l răstorn.
Pasul decisiv așteaptă pământ să se aștearnă.
Nu vreau. Partea asta o rup. În bucăți. Fărâmă cu fărâmă, divid totul până se evaporă.
Uneori aleg să stau în extreme. Da sau nu. Aici nu-i loc de tonuri de gri, acum nu mai e timp de așteptat.
Îmbrătișez calea și rup marginile ce mă trag înapoi, ce-mi îngreuiază mersul.
Oare sunt liberă?

Advertisements

gând fugar…

2693

Într-o autogară pustie, alb tricou, geacă neagră de piele nu țin în frâu răcoarea ce îndepărtează omul de uman. Vid. Strigăt de copil din afara cercului meu. Înăuntru sunet înalt, ascuțit de vioară străpungând gândurile până-n străfunduri. Mă întorc sau mă duc. ,,Life for rent,,. Am uitat în vâltoarea asta unde îmi e locul. Oriunde și chiar aici în lumina asta puternică, cu balerinii roșii stând pe pietriș și cu mintea afundată, adânc sub nivelul mării. Nu mă simt prinsă-n sfori ca să pot fi gonită, luată și nici măcar teleportată. Pot pleca și veni, pot urca pe munte și înota în mare, pot fugi până în Oradea sau Paris, pot merge la pas prin Centrul Vechi, pot alerga pe Lacul Morii sau Herăstrău, pot vegeta la Cărturești printre lumile atâtor Creatori. Sunt, mă simt independentă, liberă, tânără, neliniștită, mai ales neliniștită. Neliniștea asta naște în mine călătorii peste călătorii de regăsire, găsire, descoperire, construire a eu-ului ăla care la bătrânețe va povesti și povesti și …. povesti.  Așa că updatăm pe Lorena până vreodată va fi pe deplin mulțumită de ea (stai p‘aci).
Călătoriile mele singuratice mă hrănesc. Exercițiile de socializare m-au convins. Rar. Tot mai rar caut compania oamenilor. Și totuși ascult săptămânal povești ale necunoscuților. Pentru vindecarea lor și incredibil … a mea.

Wolf Larsen – If I be … o ascult iar și iar…
E frig și-n suflet arde aventura. Adrenalină. Nebunie. Inconștiență poate (un pic sigur). Nerăbdare. Libertate. Gata, am pornit. De fiecare dată fără teamă, fără limite-n gând și-n speranță de dincolo de orizont. De la Targoviște către București văd că au înfrunzit, înflorit pomii. Renașterea asta a naturii are ecouri în suflet. Replici de cutremur.

Tipologii

Râs murdar peste tot ce e pur al vieții. Ce-a mai rămas. Amestecată în vâltoarea în care adevărul are o linie atât de fin apropiată de minciună, ca și cum cuvântul ar fi circular și s-ar rostogoli înainte către cel ce-l acceptă și-ar reveni ( pe cealaltă parte) pentru cel ce-l neagă.
Neg existențe deranjante și tangențe vrute, împregnate în piei bătrânicioase, pământii de atât rătăcit printre cearșafuri străine.
Citesc chipuri stridente după ce ele se disipează în obscuritatea din care-au apărut.
Văd dincolo de straturi, straturi și…straturi, nopțile solitare cu capul greu odihnit pe marginea patului, pactele costisitoare făcute cu soarta, zâmbetele care-și fac loc rareori printre depresii necruțătoare.
În fața ochilor mi se deschid lumi lăsate în negură și-atâtea fețe, acțiuni ce vor a fi uitate. Nu-i rost de ascuns pentru că sufletul-ți e-o carte deschisă.

Click. Dublu click. Declic. (1)

tumblr_ndfrno0O761rcvls3o1_500

Încep încet, rar ca să-mi pun ideile în ordine, gândurile pe care încerc să le stăpânesc cum pot mai bine.
Pe drumul către casă, acum o jumătate de oră, s-au pornit. Avalanșă după avalanșă, gândurile se ciocneau, circuite se desfăceau ca-n ,,Lucy,, și nu mă lăsau să mă bucur de toamnă. Îmi strângeam pumnii, îmi împungeam unghiile în palme de parcă ele ar fi putut ține ostatice gândurile, le-aș putea îndesa la adăpost înăuntru, în vene să le pot scoate intacte când ajung acasă.

Ieri, în timp ce mă îmbrăcam s-a declanșat un click, astăzi în timp ce probam o fustă la fel, mai degrabă un dublu-click ce m-a scos de liniștea rutinei mele. Un moment din ăla ce ți se întâmplă de câteva ori în viață (personal cred, dacă ai noroc) în care parcă ți se ia un văl gros de pe ochi și te întrebi ce naiba a fost în capul tău până atunci, vezi tot normalul, specificul tău drept străin și ….greșit.

Identitate.

Oana mă întrebase ieri cum de pot sta singură? Inițial mi s-a părut cea mai absurdă întrebare. Apoi mi s-a părut o întrebare normală din perspectiva unui om diferit de mine. Geamăn diferit de mine.

Și apoi am încercat să-mi răspund la întrebare de frică că singurătatea mea e o dovadă de lașitate în acceptarea propriei călătorii prin viață. O teamă de ea sau fugă.

Sunt cel mai geamăn geamăn. Într-un univers paralel, perpendicular, întortocheat lucru asta ar fi magulitor.
Singurătatea mea nu e singurătate. E o mulțime într-un corp uman.

Fata cu teneși roșii e o sumă de persoane care vrea să-și forțeze limitele.

E fata care luptă să ajungă psihic si fizic așa cum își dorește deși știe că spiritu-i perfecționist niciodată nu-i va permite să fie mulțumită.
E copilul care nu se teme să fie imatur.
E un chip ce ascultă la căști muzică într-o mulțime de oameni.
E un angajat care tace și înghite și-și promite că se va ridica și va țipa nedreptății în față. La un moment dat care întârzie.
E fata care ascultă teatrul făcut de-o pipiță, tace, ignoră și trage cortina după penibil.
E călătorul nervos căruia i se închide ușa în nasul cu deviație de sept.
E cea cu pensula pe o pânză străină pe care o familiarizează cu culorile inimii ei.
E avidul după cuvintele din cărțile pe care le citește.
E obiectivul care surprinde sentimentul în format digital.
…e cea care nu se lasă până nu face toate exercițiile din 50 min de aerobic.
…e cea care pleacă să-și ia blugi și ajunge cu două tricouri acasă, o geacă, o pălărie, câteva perechi de cercei pe care după o săptămână, plictisită, le pune pe Olx și se întreabă ce a avut în cap când le-a luat.
…e cea care după șase luni de dietă strictă ajunge aproape de țintă și cedează.
…e cea care iubește la nebunie și nu se teme să spună ce gândește.
…e sinceră (crud de sinceră)și oamenii nu suportă asta, oamenii vor să li se spună ce vor să audă.
…e femeia care știe ce e bine pentru ea, rezolvarea tuturor problemelor posibile ce pot apărea dar nu îndrăznește să facă pasul deefinitoriu.
…e omul care începe un lucru și până îl termină…îi disecă sensul până aproape…de multe ori nu-i mai găsește rostul.