DSC_8946

În centimetri sorb uitarea, privire cu privire. Bine întocmit stă destinul gata să-l răstorn.
Pasul decisiv așteaptă pământ să se aștearnă.
Nu vreau. Partea asta o rup. În bucăți. Fărâmă cu fărâmă, divid totul până se evaporă.
Uneori aleg să stau în extreme. Da sau nu. Aici nu-i loc de tonuri de gri, acum nu mai e timp de așteptat.
Îmbrătișez calea și rup marginile ce mă trag înapoi, ce-mi îngreuiază mersul.
Oare sunt liberă?

Advertisements

Cheie.

11295584_992482490770872_5776901851722410471_n

Criptat mesaj. Oboseală constructivă. Cumva.
Am nevoie și pe loc schimb gândul. Minte nebună de haos de copil.
,,Aleg otrava și otrava ești tu,,  Îmi sună-n cap.

Am nevoie de ceva negativ ca să-mi răstoarne eul pozitiv. De fapt nu am așa ceva. Ceva negativist și-un pic de realism. Poate mai mult. Prea mult. Învăluit în principii și trăiri de poveste.

Mă simt de parcă-s din alt film, parcă am nimerit într-un timp mult prea mult sau prea puțin pentru mine.

Mă-nchid în mine și mă deschid vouă. Mă hrănesc din nou cu cărți, filme și muzică. Deci mai uman decât umanul.
Sâmbătă mă întâlnesc cu-n om pe care-l știu de vreo câțiva ani buni dar niciodată la față.

Am împărțit atâtea bucurii și zâmbete cu atâția necunoscuți încât timiditatea mea și fuga mea de oameni n-o mai justific în niciun fel. Cred că într-un univers paralel am fost chiar sociabilă. :)))

Deși dacă stau să mă gândesc întotdeauna m-am înțeles cu toată lumea bine, indiferent de diferențele de opinie, gusturi etc dintre noi. Da, chiar așa a fost dacă mă gândesc.

Ei și e așa o bucurie că am să dau un înveliș omului ăsta bun că parcă problemele mele nici nu mai contează.

gând fugar…

2693

Într-o autogară pustie, alb tricou, geacă neagră de piele nu țin în frâu răcoarea ce îndepărtează omul de uman. Vid. Strigăt de copil din afara cercului meu. Înăuntru sunet înalt, ascuțit de vioară străpungând gândurile până-n străfunduri. Mă întorc sau mă duc. ,,Life for rent,,. Am uitat în vâltoarea asta unde îmi e locul. Oriunde și chiar aici în lumina asta puternică, cu balerinii roșii stând pe pietriș și cu mintea afundată, adânc sub nivelul mării. Nu mă simt prinsă-n sfori ca să pot fi gonită, luată și nici măcar teleportată. Pot pleca și veni, pot urca pe munte și înota în mare, pot fugi până în Oradea sau Paris, pot merge la pas prin Centrul Vechi, pot alerga pe Lacul Morii sau Herăstrău, pot vegeta la Cărturești printre lumile atâtor Creatori. Sunt, mă simt independentă, liberă, tânără, neliniștită, mai ales neliniștită. Neliniștea asta naște în mine călătorii peste călătorii de regăsire, găsire, descoperire, construire a eu-ului ăla care la bătrânețe va povesti și povesti și …. povesti.  Așa că updatăm pe Lorena până vreodată va fi pe deplin mulțumită de ea (stai p‘aci).
Călătoriile mele singuratice mă hrănesc. Exercițiile de socializare m-au convins. Rar. Tot mai rar caut compania oamenilor. Și totuși ascult săptămânal povești ale necunoscuților. Pentru vindecarea lor și incredibil … a mea.

Wolf Larsen – If I be … o ascult iar și iar…
E frig și-n suflet arde aventura. Adrenalină. Nebunie. Inconștiență poate (un pic sigur). Nerăbdare. Libertate. Gata, am pornit. De fiecare dată fără teamă, fără limite-n gând și-n speranță de dincolo de orizont. De la Targoviște către București văd că au înfrunzit, înflorit pomii. Renașterea asta a naturii are ecouri în suflet. Replici de cutremur.

Click. Dublu click. Declic. (2)

414fd59707fb6a47cd0d8859bff90ee1

…e cea care se refugiază în filme, cărți și muzică. Asta-i hrana ei.

Și ar fi multe părți din ea dar cele mai bine definite sunt Lorelei și Lorena.

Lorelei e curajoasă, visează că doboară tot ce o oprește să fie fericită, că îl salvează pe prințul ei și trăiește cu adevărat. Nu se teme să-și urmeze înclinațiile către tot ce o face să se simte vie, să se arate așa cum e. Nu-i pasă de ipocrizia, minciuna și teatrul jucat stângaci în fața ei și îl dă fără rețineri pe față.
Lorelei scrie, citește, pictează, desenează, creează, nu are teamă și nu trăiește după reguli, legi. Are propriile legi pe care…nici pe ele nu le respectă. Și mai ales iubește nebunește. Fără barieră.
Lorelei are planuri realiste și își permite să aibă și câte două…..milioane nerealiste. are spațiu destul și nu-i claustrofobă. Lorelei e tot ceea ce Lorena nu are curaj să arate.

Lorena e un OM prins între binele propriu și binele celorlalți. Zic așa pentru că în viața asta binele ei nu e comun cu al celorlalți, celor ce o înconjoară și-i ating existența. Ea e o Lorelei interiorizat care cade și se ridică neîncetat. Ea e haos organizat.
E conștientă că ar putea să fie totul atât de ușor dacă ar călca pe pamânt hotărât și ttuși nu o face.

De cele mai multe ori, sunt în crudă bătălie și atunci vedeți voi multe postări ciudate și cretine pe care una dintre cele două le postează (ca și acum).

Nu e vorba de dualitate (deși la prima vedere, citire asta ar spune oricine) e vorba de conflicte interioare cărora oricare om le dă sau nu atenție. E vorba de ceea ce vrei să faci cu viața ta și limitele pe care singur ți le impui.

Și cel mai mult e vorba despre înțelegerea faptului că DACĂ (ce nu suport ,,,că dacă,,)un om e diferit de tine, are o altă perspectivă asupra vieții, alte idei, principii, concepții, gusturi, asta nu îl face nebun, că duce o viață greșită, că e prost, dus, încuiat, imatur sau mai știu eu cum, înseamnă doar că e diferit.

Cât aș vrea să se renunțe la atitudinea mizerabilă pe care mulți o au vis a vis de un altul care nu-i împărtășește părerile.

Și-ncă una: sfaturi!!! Jeeeeeez, popor, unii nu au nevoie de sfaturi, vor doar să fie ascultați! Nu mai dați sfaturi unde nu vi se cer. Chiar dacă ai licență, disertație și doctorat în psihologie. Seriously.